Pinul alb estic sau pinul alb aparține genului Pinus strobus. Acest pin mare este originar din versanții estici ai Americii de Nord, care se întinde pe toată regiunea flancată de Newfoundland, Minnesota, Manitoba, Munții Appalachian și Georgia.
Arborele de pin alb este denumit și pinul alb de nord, pinul moale, pinul Weymouth și arborele Pacii mari. Ultimul epitet este acordat grupului de pini de către americanii nativi Haudenosaunee. Arborele poartă frunze în fascicule de patru sau cinci și prezintă o teacă de foioase. Sunt de culoare verde-albăstrui și zimțate fin. Deși se știe că arborii maturi de pin alb trăiesc în mod ideal până la 250 de ani, există exemplare care au peste 400 de ani!
Scurtă istorie a pinilor albi
În 1620, căpitanul George Weymouth a importat specia în Anglia. Dar copacii au cedat bolii de rugină și nu au supraviețuit ca „viitoare cultură de cherestea” dorită.
A existat o perioadă în istoria colonială, când Pinul Alb a fost rezervat pentru Marina Regală Britanică și regele a marcat de fapt copacii aprinzând o săgeată largă pe trunchi care îi declara „Kingstrees”!
Pinul alb a fost transportat pe scară largă în Marea Britanie la bordul unor nave de tip șlep. Catargele care împodobesc Constituția SUA (Old Ironsides) au fost de fapt proiectate din copaci singulari și laminate pentru a rezista la impacturile mingii de tun. Această practică a fost o altă sursă de frecare între englezi și colonii. De-a lungul Revoluției Americane, răsfățul preferat al patrioților a fost acela de a vedea câte Kingstrees ar putea un singur bărbat să se topească și să le tragă.
Criterii de autonomie și creștere
Pinii albi prosperă într-un climat răcoros și umed. Acestea necesită sol bine drenat din zonele muntoase stâncoase, dar prosperă și în zonele bogate. Arborele este casa naturii pentru Common Crossbill și veverițe.
Pinul alb este cu ușurință cel mai înalt copac din toată estul Americii de Nord.
Se știe că pinul alb atinge o înălțime de aproximativ 230 ft! Ele cresc bine în Apalahii sudici și în arii special protejate, cum ar fi Parcul Național Great Smoky Mountains și regiunile dezvoltate de Societatea de Arborii Nativi din est (pin alb) din Ontario, Michigan, Minnesota, Illinois, Pennsylvania și Carolina de Nord. Cercetările arată că pinul alb se naturalizează acum de-a lungul versanților montani ai Republicii Cehe și sudului Poloniei.
Arborele prezintă diametre cuprinse între 1 și 1,6 m și volume totale de trunchi de aproximativ 1.000 de metri cubi. Este natural rezistent la foc și, prin urmare, supraviețuitorii maturi pot fi resemnați chiar și în zonele arse. Din păcate, pinul alb suferă atacul deteriorării provocat de prezența gărgăriței de pin alb sau Pissodes strobi și a ruginii cu blister de pin alb.
Rugina cu blistere de pin alb, cunoscută și sub denumirea botanică de Cronartium ribicola, este o creștere a ciupercilor despre care se știe că dăunează pinului alb.
Rugina cu blistere de pin alb expune pinul la o rată de mortalitate cuprinsă între 50 și 80%. În timpul perioadei pline de călătorii pe mare, Pinul Alb a fost tăiat pe scară largă pentru lemnul său de înaltă calitate, care a fost folosit pentru a face catargele și chila navelor.
Cultivare și exploatare forestieră
Pinul alb este acum păstrat prin intermediul silviculturii plantațiilor. Există mai multe soiuri dezvoltate acum exclusiv pentru grădini private și chiar soiuri de bonsai pentru terenuri care pot susține creșterea lentă a pinului alb. Speciile sunt populare pentru cheresteaua fără noduri, oferită de „scândură”.
Lemnul pinului alb este cunoscut pentru a ajuta la proiectarea panourilor, mobilierului și podelelor de calitate superioară. Versatilitatea arborelui rezidă în capacitatea lemnului de a fi prelucrată chiar și după un an sau mai mult după ce a fost doborâtă, spre deosebire de lemnul de pe copacii de lemn de esență tare, cum ar fi stejarul, arțarul și frasinul.
Lemnul de pin alb apare alb crem atunci când este proaspăt tăiat și capătă un bronz bogat în fiecare an care trece. Lemnul este, de asemenea, cunoscut pentru a arăta nuanțe roșu-maroniu și gălbui-auriu. Factorii genetici și condițiile meteorologice și ale solului joacă un rol vital în dezvoltarea culorii și sănătatea lemnului.
Conținutul de vitamina C din ace de pin alb este acum căutat pentru a face tisan. Cambiumul pinului alb este comestibil și este o sursă excelentă de resveratrol, un antioxidant natural, antimutagen și antiinflamator.
Pinul alb este adaptat la o varietate de utilizări și a fost unul dintre cei mai valoroși arbori de cherestea.
Pinii albi pot fi găsiți de la nivelul mării în zona sa de nord până la 5000 de picioare în Munții Appalachian.
Pinii albi maturi supraviețuiesc majorității focurilor de suprafață datorită scoarței groase, ceea ce le face trunchiuri rezistente la foc, fără ramuri, deși copacii mai tineri nu sunt la fel de rezistenți la foc.
Pinul alb este singurul pin cu cinci ace originar din estul Americii de Nord și ajunge la maturitate între 150 și 200 de ani, în timp ce unii sunt raportați ca fiind vechi de 450 de ani. Este arborele de stat din Maine și Michigan.
